SFATURI TEHNICE PRIVIND UTILIZAREA ANVELOPELOR

Anvelopele autoturismului sunt considerate adesea ca fiind piese mai puţin importante ale vehiculului. Această apreciere este însă departe de adevăr. Anvelopele sunt singurele zone de contact pe care vehiculul îl are cu suprafaţa carosabilă.
În urmatoarele randuri vă invităm să descoperiţi ce sunt într-adevăr anvelopele – o componentă crucială, de mare calitate şi înaltă tehnicitate a şasiului, special destinată pentru a deservi autoturismele moderne care circulă cu viteze mari. Anvelopele nu numai că trebuie să se potrivească la diverse sisteme de suspensie şi să răspundă precis la comenzile direcţiei, ci trebuie în acelaşi timp să fie silenţioase şi durabile. Mai presus de toate, pentru ca vehiculul să ruleze în siguranţă, anvelopele trebuie să facă faţă forţelor extreme exercitate asupra acestuia – la frânare, accelerare sau în viraje. Aceasta este cu atât mai important atunci când drumul este ud şi alunecos sau acoperit cu zăpadă şi gheaţă. Aşadar, fiind mereu preocupaţi de siguranţa dumneavoastră, vă oferim aici câteva sfaturi şi recomandări privind buna funcţionare a anvelopelor.

Informatii privind marcajele si simbolurile de pe flancul unei anvelope:

GOOD YEAR = Producatorul anvelopei
HydraGrip = Numele comercial al amprentei (designului suprafetei de rulare).
195/65/R15 91H
    * 195 = latimea anvelopei in mm (=195 mm)
    *   65 = inaltimea profilului/flancului in procente fata de latime (= 65% din 195 mm) = 126,75 mm
    *    R = structura radiala a firelor din pliuri
    *   15 = diametrul jantei in inch (1 inch = 2,54 cm)
    *   91 = indice de sarcina
    *    H = simbolul de viteza
Simbol "C" = (de la cuvantul Cargo) inserat in datele anvelopei ex. 225/75R16C reprezinta faptul ca anvelopa este destinata numai autovehiculelor de tip Cargo (Camionete, Microbuse, Utilitare, etc).
Simbol FULG DE ZAPADA = Simbol de fabricatie oficial pentru identificarea anvelopelor fabricate pentru utilizarea pe zãpadã abundentã.
TUBELESS = Anvelopa care se foloseste fara camera.
TUBETYPE = Anvelopa care se foloseste numai cu camera.

Verificaţi regulat presiunea anvelopei.

Presiunea din anvelope joacă un rol definitoriu în ceea ce priveşte durata de viaţă a anvelopelor şi performanţele lor referitoare la siguranţă. Presiunile sunt determinate în mod individual funcţie de tipul vehiculului, de către producătorii acestui vehicul şi al anvelopelor. Supra - sau sub-presiunea anvelopei reduce capacitatea acesteia de a avea o aderenţă corespunzătoare. Nu numai că va contribui la o uzură excesivă si asimetrică a anvelopei, dar va influenţa substanţial şi manevrabilitatea, ceea ce poate crea pericole îndeosebi la virajele luate cu viteze mari.
Dacă presiunea nu este adecvată funcţie de sarcina încărcată, temperatura anvelopei creşte datorită flexării sporite a flancului. O temperatură excesivă poate cauza deteriorări ireparabile ale structurii anvelopei.Verificaţi presiunea din anvelope la fiecare două săptămâni şi reglaţi-o dacă este necesar. Ţineţi minte, controlaţi presiunea în anvelope doar când acestea sunt reci, şi nu atunci când sunt calde datorită şofatului. De asemenea, nu uitaţi să verificaţi şi presiunea roţii de rezervă sau a celei temporare, deoarece se poate întâmpla oricând să aveţi nevoie de ele. Vă rugăm consultaţi informaţiile suplimentare despre anvelopa de rezervă sau temporară, puse la dispoziţia dumneavoastră de către producătorul vehiculului.

Evitarea deteriorărilor.

Anvelopele se pot deteriora fără ca şoferul să realizeze acest lucru. Dacă descoperiţi sau suspectaţi o astfel de problemă, anvelopa
trebuie imediat inspectată de către un service profesionist de anvelope.
Recomandarea noastră:
Evitaţi suprasarcina vehiculului dumneavoastră. Dacă intenţionaţi să şofaţi supraîncarcat sau la viteze foarte mari, ajustaţi presiunea în anvelope conform recomandărilor făcute de producătorul vehiculului.
Suprasolicitarea anvelopelor (viteză excesivă sau suprasarcină) trebuie să fie evitată. Aceasta are acelaşi efect ca şi sub-presiunea şi poate cauza deteriorări ireparabile ale anvelopei.

Presiunea:Aer/Azot

Verificaţi la fiecare două săptămâni presiunea  atunci cand anvelopa este rece şi reglaţi-o dacă este necesar. Recomandările privind nivelul presiunii vă sunt date de către producătorul autovehicolului şi le puteţi găsi în manualul tehnic al maşinii, amplasate pe muchia portierei şoferului sau pe clapeta de la gura de umplere a rezervorului.

De reţinut este faptul că oxigenul din aerul folosit tradiţional la umflarea roţilor atacă în timp cauciucul şi janta şi scurtează durata de viaţă a anvelopei.

Azotul este folosit în mod obişnuit la umflarea anvelopelor de avion, ale maşinilor de curse şi autovehiculelor de teren, având numeroase avantaje faţă de  umflarea cu aer.

Azotul nu reacţionează cu cauciucul, nu reţine apa care duce la formarea ruginii şi rămâne în anvelopă mai mult timp. Aceasta însemnă că roţile vor menţine presiunea constantă mai mult timp, durata de viaţă a anvelopelor va creşte şi condiţiile de conducere se vor îmbunătăţi.

De asemenea, azotul nu formează amestecuri inflamabile în interiorul anvelopei, minimalizându-se riscul exploziilor.

Cand este necesar sa va inlocuiti anvelopele?

De regula, pneurile sunt inlocuite atunci cand durata lor de viata a ajuns la sfarsit. Exista, totusi, o multime de factori care pot afecta aceasta, inclusiv depozitarea, temperatura, suprafetele pe care sunt rulate, modalitatea agresiva de rulare a celui aflat la volan, pene de cauciuc etc.

Recomandarea obisnuita de inlocuire a pneurilor este atunci cand conducatorul auto nu le mai considera sigure. Puteti vedea cand sunt uzate potrivit legii, folosind indicatorul de uzura a benzii de rulare. Un set reprezentativ de pneuri in conditii normale de rulare va dura aproximativ 40 000 de mile sau 64 000 km. Desigur, unele anvelope sunt concepute pentru o perioada mult mai lunga, chiar de pana la 80 000 de mile sau 128 000 km

Remedierea penelor de cauciuc

 O pana in orice zona a benzii de rulare a unei anvelope va afecta performanta si siguranta, si, prin urmare, trebuie sa ne ocupam de ea imediat fie prin inlocuirea pneului (de rezerva sau nou) sau prin punerea unui petic. Orice petic care este aplicat unei anvelope trebuie aplicat atat pe partea ei exterioara (banda de rulare) cat si pe partea interioara.

Motivatia acestui lucru o constutuie faptul ca, cauciucul de pe fiecare parte este foarte diferit (interiorul este facut din cauciuc halobutil destinat retinerii aerului, in timp ce exteriorul este dintr-un cauciuc mai dur si rezistent destinat in primul rand tractiunii).

O buna reparatie a anvelopei poate fi facuta doar daca aceasta este scoasa de pe janta (roata) si verificata atent pentru detectarea oricarei deteriorari ascunse. Pot fi reparate doar gaurile drepte, cu diametrul de 3/16” sau mai mic, atunci cand nu a aparut nicio deteriorare secundara.

Rotirea pneurilor

Pentru ca fiecare anvelopa de pe masina dv. suporta, de regula, o sarcina diferita, iar maniera dv. de rulare va uza, de regula, un pneu mai mult decat pe celelalte, este important sa va rotiti anvelopele la fiecare 5 000 - 8 000 de mile. Modelele de rotire difera in functie de felul vehiculului pe care il conduceti. Cel mai bun loc in care puteti verifica este manualul proprietarului vehiculului.

Daca nu puteti gasi ceea ce cautati, mai jos sunt cateva diagrame care va arata cele mai comune modele.

3 modele:

  • Tractiune Spate-Fata - FATA
  • Tractiune 4x4 (Integrala) - FATA
  • Tractiune - Fata

Daca vehiculul dv. are pneuri fata diferite ca dimensiune de cele spate, sau daca anvelopele dv. sunt directionale, s-ar putea ca acestea sa nu fie potrivite. Consultati un profesionist daca inca nu sunteti sigur.

Echilibrarea rotilor

Rotile din serie se echilibreaza pe masura ce se uzeaza. Echilibrarea este necesara pentru a compensa distribuirea neuniforma a greutatii si defectele de fabricatie ale materialului anvelopei.

In timpul deplasarii, dezechilibrul se face simtit prin aparitia unor vibratii anormale ale rotilor. Volanul incepe sa trepidezein cazul unui ritm de conducere mai sportiv.

De obicei, acest regim vibratoriu al rotii neechilibrate apare intr-un anumit intreval de viteza si dispare apoi cand se ruleaza cu viteze mai mari sau mai mici.

Astfel de dezechilibrari pot conduce in timp la deteriorarea bratelor de suspensie, a casetei de directie si a amortizoarelor.

Rotile trebuie sa fie echilibrate la fiecare 15000km parcursi si dupa fiecare reparatie, deoarece, prin uzare si reparatie, se modifica distribuirea greutatii.



SFATURI TEHNICE PRIVIND UTILIZAREA ANVELOPELOR
Logare
mda...
mda...
ma descurc si singur nu trebuie sa mai dau banii si pe asa ceva

Copyright © 2012 sfaturi tehnice